În momentele de tensiune internă, ne încordăm inconștient gâtul. Acest lucru nu este întotdeauna observabil. Dar mușchii se contractă, umerii sunt trași în sus, capul este încordat. Toate acestea sunt ca și cum ai crește presiunea într-o cameră invizibilă.
O atingere ușoară – degetele pe gât, o mișcare lentă de la bază spre ceafă – declanșează un alt mecanism. Corpul înțelege: Nu există nicio amenințare. Respirația se întoarce în piept. Ochii nu mai curg.
Acest gest nu pare a fi o tehnică. Dar funcționează în profunzime. Mai ales când se face seara, în liniște. O atingere delicată și ceea ce a „crescut” în interior toată ziua se estompează încet și natural.
